lumină de criză violet

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 11 iunie 2010

clismă cu extract de cezarism

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, sublinia recent că singurul ministru cu dosar penal pentru furtul flotei comerciale a fost actualul Preşedinte Traian Băsescu.
Flota s-a furat – e un fapt care poate fi recometizat 50 de ani.
Ca reprezentant al Navrom la Anvers, Traian Băsescu, a avut legături şi activităţi de anvergură cu compania amestecată în dispariţia navelor.
Beneficiarul imunităţii politice, n-a scăpat de suspiciuni nici la al doilea mandat.
El are toată puterea, avea datoria morală şi a avut timp suficient să fi lămurit furtul navelor României: să găsească – cu ajutorul serviciilor de informaţii care au găsit ziariştii sechestraţi în Irak – vinovaţii şi să-i dea pe mâna justiţiei ca să fie limpede că e cinstit şi nu e din tabăra marilor lotri.
Peste capul Parlamentului, cu delegaţii FMI, Băsescu a ales să taie salarii, pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii, burse de la cetăţenii ţării cărora prietenii săi le-au furat averea creată de munca lor în anii comunismului şi după. Mi-l amintesc de la prima conferinţă de presă a sa de ministru al transporturilor: ne-a inundat cu mii de foi ale Programului de 10 ani al modernizării infrastructurii transporturilor şi integrării în transporturile europene pe uscat, aer şi apă. N-a făcut nimic, dar ne-a înnămolit în lecturi, l-am lăsat în pace şi-am crezut că-i pus pe fapte măreţe şi bune... Rezultatul final a fost o caterincă, plăcuţa în asflat "Aici sunt banii dumneavoastră", pe care a omis s-o pună şi pe conturile sale şi ale prietenilor.
Motivaţia hoţului flotei este izbitor asemănătoare cu a preşedintelui care bagă mâna în buzunarele celor mulţi şi sărăciţi de criză - pensionarilor, salariaţilor, elevilor şi studenţilor, şomerilor. Deşi bugetul de stat mai are o grămadă de bani pentru cheltuielile cu achiziţiile şi funcţionarea firmelor de stat la care sunt cuplate robinetele clientelei sale şi PDL-ului. Plus că nu-i tot una să tai săracilor pâinea de la gură şi să tai 25 % din salarii de 8.000 - 9.500 de euro ca ale şmecherilor din camarila lui Videanu, Udrea, Blaga, Baconski sau 15 % din pensii de 200.000.000 lei -300.000.000 lei ale foştilor generali din Securitate şi aviatori care au cărat transporturi speciale (arme, droguri, ţigări), procurori şi judecători care au dat NUP 20 de ani, etc.
Cum să mă mai convingă Traian Băsescu că e cinstit? Never!
Este limpede că gonflează forţat criza economică pentru a induce frica în populaţie, cam tot aşa cum a făcut şi Iliescu cu teroriştii ca să poată instala echipa sa la cârmă. E. Constantinescu relevă că situaţia economică a României acum este mai sigură decât la începutul lui 1997, după jaful hoţilor lui Iliescu (fraţi gemeni ai hoţilor lui Băsescu).
În 1997, rezerva valutară era de 450 milioane euro, în 2008 era de 30,8 miliarde euro.
Inflaţia a avut indicele, în tot anul 1997, de 151 %, iar în 2009 de doar 4,7% în creştere spre 6,1%! , PIB-ul era în 1997 de 31 miliarde euro, iar în 2009 de 147 miliarde euro (cu peste 100 milarde mai mult, asta ca să ştiţi că au de unde fura!), transferurile bancare spre interior de la cei care muncesc în Europa în 1997 nu existau, iar în 2008 au ajuns la 5,4 miliarde euro şi au scăzut la cca. 4 miliarde în 2009. Niciodată nu s-a furat ca în perioada ultimilor doi ani în România!
Cum scriam, hoţul flotei a rămas necunoscut, dar hoţia a crescut cancerigen după modele similare. Ce lipseşte României şi este substituit de ceaţa psihologică a hoţilor, superagitată cu spectrul crizei şi servindu-le exclusiv lor?
Era datoria Preşedintelui de stat să gândească şi să propună un proiect de progres naţional al României la debutul mileniului 3 şi nu tactica sa de jucător pervers-disimulat. SUA de ce are strategie politico -militarp pe 100 de ani Proiectul de integrare europeană şi dezvoltare naţională trebuia defalcat într-un set de politici publice coerente şi transparente, democratice puse în aplicare de guvernanţi (Băsescu şi guvernul lui Boc), criticaţi constructiv de opoziţie să nu îl abandoneze şi chair să-l prerfecţioneze.

Niciun comentariu: