Copiii hoitari

Infirmitatea relaţionării cu mine ca persoană adultă şi autonomă a propriilor copiii este o crudă realiate. Frica de a-mi asuma adevărul monstruos şi vinovăţia indusă de mediul social alienat şi tulbure din timpul divorţului m-a împiedicat multă vreme să recunosc...
Ca reflex în oglindă, mamei statul i-a legalizat privilegiul de a modela afectivitatea şi caracterul copiilor, iar mie ca tribut de îngrijire în interesul copiilor mi-a impus obligaţii financiare, evacuarea din locuinţă şi interdicţia de folosire a bunurilor personale şi comune. Rememorez faptele...
Am luat cu soţia decizia să ne începem viaţa de familie la Oradea şi să nu mai recurgă la avorturi, aşa cum a convins-o mama ei de două ori, deşi avea RH pozitiv şi risca să nu mai poată naşte. Socrii erau nomenclaturişti comunişti, eu eram student în ultimul an şi, fără acordul meu, şi-au manipulat fiica să plece din Oradea, să revină la Deva şi să o angajeze la IPEG unde socrul era şef de personal.
Fiul nostru a venit pe lume după ce am primit repartiţia în ... Valea Jiului, manipulat şi eu de intenţiile pline de afecţiune şi grijă pentru fiica lor şi nepotul gata să se nască. Alt post în judeţul Hunedoara nu era, iar nomenclaturiştii au jurat cu cinism că în câteva luni voi fi mutat cu serviciul în Deva, lângă nevastă şi copil. Au trecut trei ani şi eu eram tot profesor la Liceul Minier din Petrila şi tată a încă unei fiice, a cărei viaţă s-a decis după ce soţia şi-a dat cuvântul de onoare că va urma soţul în Valea Jiului ca să creştem împreună copii.
Inspectorul şef din judeţ, Andronache, era deputat în MAN şi, în tren spre Bucureşti a pălăvrăgit cu socrul şi a înţeles că părinţii Ritei vor s-o divorţeze cu orice preţ de mine şi că se opun să ajung la Deva sau undeva aproape. Omul m-a inspectat la ore, s-a informat la direcţiunea liceului şi m-a chemat să-mi spună că, nefiind posturi în Deva sau împrejurimi, poate să-mi ajute soţia să se angajeze în Petroşani, iar pe mine să trec, dacă vreau, la ziarul municipiului, cu salariu mai mare şi mai mult timp pentru familie.
Aşa am decis să fim amândoi cu copii şi să-i creştem normal, dar soţia s-a răzgândit şi a rămas în Deva cu părinţii. Am fost soţ şi tată de dumincă, scurt interval când - deşi veneam obosit de lucru şi de naveta de 100 km cu ocazii - mi se cerea imerios să spăl haine de bebeluşi, să fac piaţa, să fac aprovizionare de la ţară de la ai mei etc.
Papi, socrul, îmi monopoliza copii cărându-i în spinare în permanenţă prin apartament cum îi obişinuise şi-mi spune de la obraz că el e adevăratul tată, iar soacra îmi scotea ochii că nu-s în stare să vin la fata ei şi la nepoţi, că ea duce greul familiei iar eu mă distrez cu alte femei.
S-au scurs 10 ani de navetă grea şi sistemul îmi slăbea tot mai tare familia, prin dubla calitate a socrilor de controlori ei din interior şi de sus în jos, adică prin relaţiile în CJ al PCR Hunedoara şi activiştii care mi-au paralizat iniţiativele de a trăi normal zi de zi cu ai mei. În final, m-au dat pe mâna Securităţii.â fiindcă ascultam Europa liberă acasă şi la serviciu, prin cercetarea accidentelor din minerit, am găsit că politica PCR de creştere forţată a producţiei, fără asigurarea securităţii muncii, cauza moartea oamenilor.
În timpul anchetei la Securitate, în vara lui `89 soţia a introdus divorţul şi cât a durat procesul şi partajul a fost angajată la firma privată „Noghy&Zsock” unde colonelul Văceanu, fostul şef al Securităţii judeţului Hunedoara, coordona serviciul de protocol, oferind clienţilor străini femei pentru sex, aşa cum a mai făcut şi cum a mărturisit în cartea sa de „mărturisiri ale unei curtezane” racolată de el ca securist.
Imediat după lovitura de stat din `89, cât eram în proces, copiiilor mei minori sub 12 ani, li s-a violat securitatea şi echilibrul afectiv, au fost folosiţi cu acordul explicit al mamei şi socrilor pentru a da interviuri în ziarul local sub titlul „Doi copii nu vor să-şi vadă tatăl”. În acelaşi mod ilegal şi imoral şi în acelaşi timp, copiii mei au fost puşi să semneze o cerere de retrocedare a terenurilor din Şăuleşti al cărui moştenitor unic sunt eu, declarându-mă dispărut deşi le plăteam pensie de întreţinere prin hotărâre judecătorească şi eram persoană publică -jurnalist la Evenimentul zilei. Conform legii, răspunderea integrală o purta mama copiilor minori, dar vina a fost dată pe un mort...
Coincidenţă, pe când să obţin decizia Curţii de Apel-Alba Iulia privind partajul, am fost lovit de un automobil pe zebră. Deşi plătisem taxele legale şi aveam confirmarea primirii banilor şi actelor de către justiţia din Alba-Iulia, apelul a fost respins pe motiv că nu găseau chitanţele la dosar, iar eu eram netransportabil, politraumatizat şi confuz, cu piciorul fracturat în gipsul crud. Dovezile au fost furate sub ochii completului şi, în aceeaşi zi, dimineaţa (deşi deciziile se dau după ora 14,00), apartamentul a fost scos de la interdicţia vânzării, vândut cu toate bunurile din care justiţia îmi acordase 2/3 şi notarul ai legalizat contractul cu un cumpărător de bună credinţă. Comparaţi viteza cu care m-au curăţat cu lentoarea şi amânările clasice ale justiţiei româneşti şi nu mai credeţi că îi opreşte birocraţia.
Fosta soţie a dispărut a doua zi în Bucureşti şi de acolo, ajutată de prieteni a fugit rapid în Israel, apoi în Canada de unde nu se fac extrădări. Nici în ziua de azi statul român nu a finalizat procesul penal de furt şi nici nu mi-a dat titlurile de proprietate pe toate terenurile, pe unele fiind împroprietăriţi copiii fără acordul meu după anul 2000! La data vânzării apartamentului şi bunurilor, copiii erau ambii trecuţi de vârsta majoratului, iar fiica mea primea pensie de întreţinere la studii de la mine. Nu mai eram doar sponsor, cu un hoit de tată din care nu mai rămânea nimic!
Recent, imaginile tomografice cu izotopi marcaţi au dovedit că psihopaţii nu au emoţii şi capacitate de ataşare ca cei normali, dar le pot simula pentru a supravieţui în grupurile de apartenenţă. Incapacitatea provine din relaţia cu mama în primii ani de viaţă, când bebeluşii sunt complet dependenţi de ea şi nu de tată. Fosta soţie şi famila sa mi-au ascuns că a suferit o intoxicaţie majoră cu medicamente în primii ani de viaţă, pe când părinţii ei erau slugile ruşilor la Sovromul din Ştei care ne exploata uraniul. Plecaţi la kazacioc şi votcă, au lăsat-o fără supraveghere, iar ea a tras de sub pat un cufăr cu pastile colorate şi s-a ospătat cu bomboane de isterie, boli venerice, infecţii rebele la intestine şi alergie la nivelul cumplit al radiaţiilor uraniului până i-au dat spumele pe gură.
Mama ei a rămas marcată, a decis că i-a stricat echilibrul hormonal şi creierul şi că va trebui să o controleze şi să o prozejeze tot restul vieţii, să o mărite cu un medic şi să o ţină lângă ea. Acestea au fost motivele pentru care m-a urât şi nu m-a acceptat până când a răpus-o cancerul.
Soacra i-a dictat soţiei ce să facă ca mamă, soacra lua toate deciziile şi o supraveghea să îngrijească copiii exact cum credea ea că e bine. Eu eram în corzi, abia reuşind să îmi păstrez slujba şi să rezist navetei, nu aveam rsurse să mă opun fiindcă soţia mă tot ameninţa cu divorţul, ba chiar m-a manipulat să-mi vând casa moştenită de la ţară dacă mai vreau să râmână cu mine.
După upă divorţ, toate întâlirile mele cu copii au fost supravegheate direct de fosta soacră, care s-a purtat ca o gardiană de lagăr, ca un gauleiter nazist şi i-a impus fiicei să nu mă lase să am relaţii libere cu copiii. Am dat-o în judecată, dar n-am obţinut decât o dovadă a nebuniei: a avut tupeu să afirme în instanţă că “nu vrea să mă lase să văd copii”, deşi n-am fost decăzut din drepturile părinteşti în vreun fel.
Nefericiţii mei copii nu au avut un climat afectiv echilibrat, unitar şi sigur în primii ani de viaţă, dar au avut model viu şi gălăgios în fosta soacră că orice se poate obţine prin manipulare emoţională. Din păcate, astăzi ei mă consideră un străin fără identitate, pe şleau mă consideră cum au fost învăţaţi: un obiect parţializat, o sursă de plăcere dacă le dau bani sau daruri şi o sursă de neplăcere sau ură dacă le amintesc de datoriile morale, de faptul că se văduvesc de una din rădăcinile existenţei lor bârfindu-mă şi lovindu-mă pe la spate fără scrupule, încercând să-mi compromită relaţiile intime prin calomnie.
Fiinţele umane fără afectivitate sunt fără îndoială monştri comparativ cu umanitatea care simpatizează, empatizează şi care se ataşează puternic de alţi semeni. Aşa cum există mame nebune ca fosta soacră şi fiica ei care nu au generozitatea să se despartă de copii lor şi să-i lase să trăiască liberi, există şi victimele acestei nebunii, copiii cu sistemul de recompense şi pedepse pus pe pilor automat, prădători fără milă şi simulanţă fără ruşine.
Rolul meu psihologic ca tată a fost sabotat din momentul căsătoriei şi n-am fost decât sponsorul material, contul din bancă aflat la distanţa psihologică a indiferenţei.
Ca să fi avut rolul separator al copiilor de mamă erau necesare două condiţii: să fi fost semnificativ în afectivitatea lor, dar aceasta a fost blocată de la dezvoltare, rămânând fixată la stadiul parazitar slab structurat din coconul matern, în dezordine şi haos şi unde alternează plăcerea şi frustrarea, satisfacţia şi ura.
Cine nu crede să citească K Lorenz, care a primit Premiul Nobel pentru fiziologia creierului şi care explică modelul tinerilor educaţi prin instant gratification, cu reflexul animalic nemijlocit de a nu datora nimic celor pe care îi parazitează.
Ulterior, la pubertate, trebuia să fiu efectiv cu ei şi să aibe sentimente de dragoste faţă de mine, precum şi destulă încredere în capacitatea mea de a-i rupe de lumea magic-utopică a intimităţii familiei şi a-i duce în lumea abstractă a principiilor şi valorilor sociale. Am revenit din Bucureşti când fiul avea 10 ani şi fiica 7 ani şi mi-am riscat viaţa că să particip direct la educaţia lor zi de zi, aşa cum a dovedit realitatea. Bieţii mei copii, au fost mai orfani de tată decât mine (tata a murit când aveam 2 ani)!
Pentru asta nu am să-i pot ierta niciodată modelele autorităţi corupte ale statului: col. de Securitate Văceanu, prim-procurorul judeţului Hunedoara, Medeanu, judecătorii completului Curţii de Apel din Alba şi pe primarul liberal al Simeriei, Petru Păun Jura!