lumină de criză violet

Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 septembrie 2010

Perfidul Albion, versiunea Oxford: românul... un fost european

Analiza Oxford Analiytica, universitate cu blazon european de hight scool, ne dă pe cam toţi românii refractari la valori şi creativitate.

În primul rând, inadaptaţi şi nemotivaţi de munca autentic creatoare de valoare materială şi spirituală care te realizează şi unde găseşti forţa reală să te respecţi oglindindu-te în creaţii de standard contemporan.

Bref, am rămas comunişti plini de modestie în aspiraţii şi, cum zic experţii, până la un punct omul este ceea ce vrea să ajungă în visele, dorinţele şi proiectele sale. Europenii sadea ştiu că omul nu poate fi redus la nevoile şi funcţionarea biologică, fiindcă are o viaţă simbolică şi îşi poate defini inclusiv dorinţele primare ieşite din inconştient numai prin limbaj, prin cuvinte care au sens/sensuri. Sensul aspiraţiilor de realizare ale omului modern nu poate eluda morala şi cultura europeană formalizată în reguli şi protocoale ca actul chirurgical, tocmai pentru a evita recăderea în barbarie şi războiul egoismelor.

Dar ceea ce nu ai realizat se răzbună... Tăcerea, noncomunicarea culturală este în esenţă blocarea dezvoltării, încremenirea în stadiul prelingvistic de (non)control al vieţii, când alţii de care eşti dependent te administrează. Cum eşti fără instanţe critice, o fac ca şi părinţii carnu şi-au dorit sau îşi urăsc copii, prin simpla înlocuire a atitudinilor de succes în viaţă cu surogate alienante.

Dar dacă refuzi să te împlineşti uman în activitatea de bază (care are şi dimensiuni competitive - constructive sau distructive) şi viaţa intimă este invadată de modelele surogat tipice societăţii româneşti: prefăcătorie în loc de ataşare autentică, ritualuri de mâncat mecanic, sex mecanic, shopping mecanic, mers la biserică de formă, răbufniri de violenţă fizică şi verbală, promiscuitate şi instabilitate. O competiţie schiloadă distructivă, practicată în viaţa publică, invadează şi spaţiul intimităţii unde nu are ce căuta...

Respectul şi încrederea în sine în relaţiile intime dispare dacă nu eşti iubit cu adevărat, rămâne doar o dependenţă patologică de mediul intim de substitut, o adaptare de nişă, de baltă clocită anistorică. E simplu să te înstrăinezi şi în intimitate, modelul este al ataşamentului sugarului de părinţi, el e obligat să supravieţiuescă oricât de tâmpiţi şi neglijenţi sunt genitorii lui. Dar învaţă să manipuleze, să-şi ascundă adevăratele emoţii, să obţină cele de care are nevoie prin supunere oportunistă sau ca rob realmente dependent de cei tari.

Afectivitatea balansează către dependenţă în intimitate, fiindcă nu poţi trăi în spaţiul destinat refacerii şi relaxării, al emoţiilor de apartenenţă şi de plăcere erotică cu trebuinţa de securitate ameninţată continuu, în alarmă emoţională sau în stres acut! Or, dependenţa de sadici şi masochişti deschide autostrada către poliţie, spitalul de psihiatrie, morgă şi nu spre acomplisment emoţional şi creativitate în relaţiile intime.

Când refuzul europenităţii ia modelul acesta şi în intituţiile statului, cum e cazul de netăgăduit în ultimii ani, cei inteligenţi şi valoroşi sunt respinşi de peste tot şi pleacă în alte ţări, unde sunt apreciaţi corect de la nivelul salariului încolo. Structura internă a societăţii devine sensibilă şi în activităţile publice şi în zona intimităţii doar la corupţie, supunere, slugărnicie şi şpagă, mită, daruri de tip mafiot ale victimelor oportuniste şi zdrobite făcute sistematic stăpânilor feudali (baroni) care se strofoacă să joace rolulde satrapi cu măşti de europeni sadea.

Autonomia locală trâmbiţată regresează la autarhia Evului Mediu, de care românii nu au scăpat cu adevărat niciodată. Baronii locali vor păstra în posturi profesorii, jurnaliştii, jandarmi, medicii ş.a. care le sunt rude fidele, slugile care plătesc procentul sau cota îndestulătoare, iar cei buni şi drepţi vor fi consideraţi în această cloacă nebuni, ciudaţi, străini faţă de care se declanşează instinctul ostil al xenofobiei. Avem securitate, e bine, mergem înainte cu faţa spre trecut!


Cât e de importantă munca la noi se vede din conformarea - aproape în adorare - a poporului la politica regimului Băsescu de ieşire din criză. Soluţia normală, intuită spontan de un popor activ care preţuieşte munca, era relansarea economică prin crearea de multe locuri de muncă, plus-valoarea creată fiind singura care aduce sporul real de refacere a deflaţiei şi sursa esenţială de optimism sănătos. Mahării obtuzi ai sindicatelor, unii corupţi, se rezumă să ceară guvernului salarii mai mari sau nediminuate pentru numărul de locuri de muncă pe care îl mai are economia după ce au fost dramatic eliminate tocmai de criză. Altfel ameninţă cu proteste, proteste care se fac în vreme ce nu se lucrează sau se face grevă, aşa că falsa elită sindicală învaţă muncittorii să se muşte de coadă stând leneşi la coadă la guvern după alocaţii din... împrumuturi de la FMI, din fondul de pensii, fondul asigurărilor de sănătate, fondul necesar învăţământului şi ştiinţei, alocaţiilor copiilor lor! Suntem geniali contemplativişti şi avem morală creştină căcălău!

Niciun comentariu: